În urmă cu două secole, fiecare casă din Bacău avea în jur câte o grădină cu flori și pomi iar cei cinci-șase mii de băcăuani nu simțeau nevoia unui parc. În deceniul al șaselea al secolului al XIX-lea Dimitrie Cracti, primul prefect al județului Bacău, a avut inspirația să amenajeze în fața bisericii „Sfântul Nicolae“, în locul oborului de vite, o „Grădină publică” oferind satisfacții celor aproximativ zece mii de băcăuani. În deceniul al patrulea al secolului al XX-lea, peste o sută de cetăţeni de frunte ai Bacăului au constatat că „grădina din centrul municipiului este prea mică...”, au solicitat și apoi au luptat pentru inființarea unui parc care să asigure relaxarea celor peste treizeci de mii de oameni care populau urbea Bacău atunci.

Istoria acestui parc a început după încheierea Primului Război Mondial, odată cu votarea Legii agrare din 1921 și emiterea decretelor de împroprietărire a soldaților demobilizați, a invalizilor de război, a văduvelor și orfanilor de război, conform cu promisiunea făcută ostașilor pe frontul de luptă. Legea agrară a dispus exproprierea moșiilor foste țarini comunale și a altor terenuri. Cei îndreptățiți legal să fie împroprietăriți au trăit momente de satisfacție și și-au făcut vise pentru viitorul lor și al familiilor. Printre cei visători se aflau și băcăuanii. Pentru asigurarea loturilor agricole, la Bacău, au fost expropriate cca. 500 de ha.

Cuprins de euforie, avocatul Mihail Văgăunescu (1879-1945 ), el însuși invalid de război, a acordat un interviu în radacția ziarului „Bacăul”, interviu publicat în numărul din 21 iulie 1924. Reproducând integral acest interviu, încerc să fac introducerea în atmosfera de epocă și să redau sentimentele și speranțele trăite la cald de beneficiarii împroprietăririi.

 ÎMPROPRIETĂRIREA ÎN ORAȘUL BACĂU.

Împroprietărirea în jurul orașului. Cum trebuie să se facă împroprietăririle. Problema locuințelor. Construirea a două cartiere noi, moderne cu grădini și piețe publice.

Convorbire cu dl. M.Văgăunescu, avocat, fost deputat, președinte al Societății invalizilor de război și al demobilizaților din Bacău.

            „Reporter: Față cu criza de locuințe în orașul Bacău și având în vedere că s-a expropriat conform art.7 lit.c din Legea agrară moșia zisă Țarina orașului Bacău în întindere de aproximativ 500 ha., ne-am adresat d.lui avocat M. Văgăunescu, cunoscător al acestor chestiuni de împroprietărire în județul nostru, spre a ne face oarecari comunicări în această privință.

            Cu privire la împroprietărirea orășenilor din Bacău, d-sa ne face următoarele declarațiuni:

            Av. M.Văgăunescu: Datorită fericitei întâmplări că Primăria orașului Bacău stăpânea din timpuri vechi și pe bază de hrisoave Domnești, moșia ce înconjură orașul iar orășenii creștini proprietari de case, aveau un drept de uzufruct sau folosință asupra acestei moșii, uzufruct de care s-a abuzat de către unii care speculau terenul pe care-l arendau sătenilor vecini, încă din anul 1921.  Primăria a făcut declarație conform art.40 din Legea agrară, de a se expropria această moșie conform art.7 lit.c, din Legea agrară.

            Lucrurile s-au tărăgănat, până când actualul Consiliu comunal, anii trecuți, a voit să facă schimb din această moșie, cu un număr restrâns de îndreptățiți dintre funcționarii CFR din localitate, fapt pentru care ceilalți demobilizați, funcționari, etc., cu drept la împroprietărire cu locuri de casă, au protestat și consecința a fost, anularea acelui vot și intervenirea la comisiile de expropriere prevăzute de Legea agrară care se aplică și la terenurile cultivabile urbane – și rezultatul este cel cunoscut: Comitetul agrar, în ultima și definitiva instanță de judecare în asemenea materie, a expropriat-o în întregime și organele agricole ale Statului au luat-o în stăpânire conf. Legii agrare, iar recursul adresat Înaltei Curți de Casație de grupul foștilor beneficiari nemulțumiți de expropriere, nu va împiedica nici fondul nici forma exproprierii, care este definitivă.

Dar cum credeți că se va aplica împroprietărirea în localitate?

Dacă autoritățile și în special Ministerul de Domenii și Primăria nu vor face politica abuzurilor, nu vor fi dificultăți de trecut. Zona industrială în cartierul propriu pentru întinderea locuințelor nu se poate face sub niciun motiv și, pe cât știu, protestarea de la întrunirea demobilizaților și funcționarilor de astă iarnă, a avut efectul cuvenit, căci s-a renunțat de anumiți interesați bărbați politici, de a mai susține crearea de loturi industriale, fiind destul loc spre râul Bistrița pentru industrii, iar nu lângă calea ferată pe frumosul câmp de sport și exerciții sau pe platoul dintre spital și veșnicul de respectat cimitir al Eroilor.

            Calea ferată poate fi întinsă spre oricare mal al Bistriței – Fântânele, Gherăești, Letea Veche, etc., astfel că și industria poate să se dezvolte destul de bine – ca și azi într-acolo, lăsând în pace liniștea și frumusețea cartierelor noi proiectate.

            De altfel, încercarea ce s-a făcut de a se da prin scimb un hectar din acest viitor cartier, domnului Osias Herșcovici, a strârnit, cum știți, protesări unanime, iar Ministerul de Interne, admițând apelul nostru, a anulat votul Consiliului comunal prin care se admisese acel schimb de care nu era nevoie, căci pentru deschidere de străzi este lege și se poate expropria oricând din pretinsul pământ al domnului Herșcovici.

Cum credeți că se va distribui moșia expropriată?

Părerea mea este ca dim moșie să se dea pentru locuri de casă circa 80-90 ha, formându-se două cartiere noi, moderne: unul între calea ferată și dosul Palatului Administrativ și altul în fața gării și dosul cazărmilor. Un cartier mai scump și altul mai ieftin din toate punctele de vedere.

În prezent, la Primărie funcționează o comisiune pentru verificarea drepturilor celor ce pretind și au drept a fi împroprietăriți cu locuri de casă, și cred că nu vor fi dificultăți de a se înlătura dintre petiționari pe toți acei ce nu au drept, ori voiesc a se ascunde sub diferite nume în obștea cutare sau societatea cutare.

Când tabelele acelei comisiuni vor fi gata și publice, fiecare își va spune cuvântul, să nu se strecoare niciunul dintre cei ce nu au dreptul la asemenea locuri de casă, în raza acestui oraș.

Din restul moșiei – conf. Legii agrare, trebuie să se dea loturi de cel mult câte un hectar la cei 200-220 orășeni mărginași, muncitori și mici slujbași care și până acum, personal, s-au ocupat între altele cu munca câmpului, înlăturându-se speculanții de până acum, asfel că vor rămâne disponibili cel puțin 100-150 ha. Pământ admirabil de cultură pentru nevoile viitoare ale populației și măririi orașului, teren pe care se poate crea o fermă, grădinărie a orașului pentru ca – sub control – din produsul ei în hală, să cumpere și să verifice prețul pieței orășenii, a căror profesie nu este agricultura. Cu timpul, această fermă ar deveni o admirabilă expoziție de pomicultură și un încântător loc la poarta orașului, azi atât de tributar satelor vecine, în ochii cărora trebuie să înflorească și să rodească cât de mănos și frumos această moșie și pepinieră orășănească.

Ce credeți în privința creării noilor cartiere de locuit?

Pe cât cunosc, chestiunea acestor noi cartiere nu va fi atât de grea pe cât vor s-o înfățișeze anumiți interesați, amatori de a vinde ori închiria scump, casele casele ori locurile lor, care nu se pot expropria pentru crearea de locuințe, căci problema s-ar rezolva și mai ușor, dacă s-ar putea expropria întinsele locuri particulare din oraș. Fiind vorba de noi cartiere – unul în dosul Palatului Administrativ și altul în fața gării – și avându-se în vedere că viitorii împroprietăriți cu asemenea locuri de casă, cel puțin amatorii pentru casă – consimt a suporta o bună parte din cheltuielile de pavaj, lumină, etc. în câțiva ani ca din pământ ar răsări pe acel teren locuințe și gospodării moderne și acceptabile, bineînțeles dacă și autoritatea comuunală va fi cu ochii ațintiți să nu se facă cocioabe ori bordeie iar statul nu va cântări cu aur lemnele necesare pentru viitoarele construcții, lemne care azi ar costa excesiv de scump dacă s-ar lua de la intermediarii și societățile ce jefuiesc pe nimic frumoșii noștri codri!

Ochiul și mâna autorității de stat și comună vor avea, desigur, un rol hotărâtor în aranjarea și înfrumusețarea acestor noi cartiere și de aceea este bine să nu se facă altă politică în această privință, decât politica unei bune și cinstite gospodăriri, fiind vorba și de viitorul și avutul atâtor cetățeni ce vor construi acolo, cât și de înfrumusețarea periferiilor acestui prea cunoscut și vizitat oraș. În ce privește loturile de casă, având în vedere o serie de considerațiuni, ele pot fi între 700-1000 mp, căci nu suntem nici la București, nici pe malul Dunării sau al mării și nici numărul celor ce au dreptul și posibilitatea de a ridica construcții în 5-6 ani, nu sunt mulți, căci ordinea de preferință o au acei cu vechime în localitate la mobilizarea din 1916, și nici nu este admisibil ca unii veniți provizoriu cu funcțiuni în localitate ori împroprietăriți ca săteni în comunele vecine să ocupe locuri de case cu împroprietărire în Bacău. De aceea, numărul îndreptățițilot, fatal, va fi restrâns. În ce ne privește și spre a grăbi rațional împroprietărirea, prin bunăvoința mult apreciaților arhitecți Sterian și Vulcănescu am alcătuit și planul viitorului prim cartier, pe terenul dintre calea ferată și dosul Palatului Administrativ, măsurat de inginerul Budu, iar autoritatea comunală, delegată de Ministerul de Domenii, n-ar avea – dacă vrea să accelereze lucrurile, decât să adopte unul dintre aceste două planuri care cuprind tot ceeace este necesar și folositor.

Pe lângă o bună repartiție și orientare a străzilor în acest viitor cartier, botezat „Oituzul”, s-au prevăzut plantațiuni, piețe, un parc de 6-7 ha, la colțul dinspre cimitirul eroilor, locuri de școală, biserică, etc. o frumoasă alee paralelă cu calea ferată și loc de sport. Cu un cuvânt, un oraș de sine stătător, în mijlocul unor plantațiuni care dau aspectul unui întreg parc.

Cum credeți că s-ar acoperi cheltuielile de edilitate în acest nou cartier?

Ar trebui să se traseze străzile pe teren și pe marginea lor să se sădească chiar în toamna aceasta, diferiți copaci, brazi, tei, etc. căci slavă domnului, județul este plin de asemenea arboret și chiar Statul, în apropiere la Prăjești, Fântânele și Buhoci are asemenea masiv păduros de unde se pot aduce puieți.

De asemenea se poate semăna și în viitorul parc arboretul necesar, formând un ce armonios și sănătos, cu cadrul naturii atât de bogată și frumos dispusă în localitate, unde și războiul ne-a surprins încă în continuare cu parcul proiectat și întreținerea parcului din Cimitirul eroilor. Toate aceste plantații nu ar putea costa aprope nimic comuna, ori pe împroprietăriți căci având în localitate o regiune sau directiunea silvică și întru-cât elevii școlilor de silvicultură și brigadieri silvici (din care una este tot în județul nostru), se poate interveni la Ministerul Domeniilor ca: lucrările practice ale elevilor acestor școli să se facă în localitate. În cazul acesta s-ar reduce simțitor și practic cheltuielile de înfrumusețare, iar într-un cartier astfel împodobit ar fi loc și de numele acelui ministru care ne-ar fi ajutat atât de mult la ridicarea acestui cartier.

Bineînțeles că rețeta ce o socot bună pentru cartierul „Oituz” se poate aplica și la cartierul CFR din fața gării. Odată ce străzile s-au jalonat prin aceste plantații, se pot începe și lucrările de pavaj al străzilor și împrejmuire a loturilor individuale. Atât pavajul străzilor cât și distribuția loturilor ar merge mână în mână astfel:

Străzile se vor începe din locurile unde se leagă orașul (Cojan, Grivel, Federală, etc.) iar loturile s-ar putea atribui astfel: se vor da de preferință lângă oraș celor ce se vor angaja a începe termina construcții în primul an și apoi cei ce își vor lua asemenea angajamente de construcții în anii următori. Se vor face grupe de câte 10-20 asemenea loturi și li se vor da în această ordine loturi cu fațada respectivă la stradă și cu obligația solidară ca fiecare asemenea grup de 10-20 împroprietăriți să așeze un strat suficient de prundiș de Bistrița în dreptul fațadelor respective ca astfel, treptat, să de petruiască strada de la un capăt la celălalt și să se împrejmuiască loturile respective, apoi să se caute o antrepriză serioasă de Comună și să se așeze piatră cubică sau asfalt, fiecare împroprietărit contribuind alături de Comună cu bună parte bănească, corespunzătoare fațadei sale, contribuție care nu trebuie să întreacă media prețului cu care s-ar putea cumpăra ori vinde în comerț un asemenea lot, care niciun caz nu poate costa – cu aceste îmbunătățiri – mai scump ca 20-30 lei mp de loturi. Cu modul acesta și cu sacrificiile tuturor se poate avea un cartier modern și plăcut din primii 2-3 ani, cu pavaj, lumină, plantații, parc, loturi împrejmuite, etc. iar în privința construcțiilor ar rămâne ca fiecare orășean singur sau în asociație, sau prin societăți să construiască treptat, treptat locuințe care oricât de mici și modeste ar fi, trebuie retrase la o oarecare distanță de la stradă, așa fel ca în curțile respective prin plantații și ornamentații de flori, ca în Ardeal de exemplu, să se păstreze obligatoriu o uniformitate de îmfrumusețare cu ornamente de flori și arbuști, ceeace ar lipsi multora din simplitatea și modestia clădirilor. Este timpul sacrificiilor și ca atare, o asemenea operă nu poate răsări ca după o ploaie, din pământ, dacă cei ce înțeleg a trăi viața completă orășenească nu-și vor impune mari sacrificii de muncă și bani pentru a locui în condiții moderne necesare noului cartier „Oituz”. Și ca să termin cele ce voiam a vă spune, închei cu aceste cuvinte: cei nedreptățiți la împroprietărire să fie mai solidari ca oricând, să nu se potrivească intrigilor și bârfelilor, pentru ca astfel, împreună, toți cei buni să putem împiedica pe cei răi – oricare ar fi ei – a ne face și  mai rău și ca prim început să observe a nu se rășnui din hotarele moșiei expropriate, precum și de a se interesa permanent la Primărie și de lucrările cu tabelele celor îndreptîțiți și a celor ce pe „pe ușile din dos” vor să obțină de la Consiliul comunal și alte autorități, un deget din pământul acesta. La timp voi uza de bunăvoința coloanelor ziarului dumneavoastră. De altfel și domnul Leonida Dimitrescu, profesor și fost primar, în calitate de mandatar ca și mine, al demobilizaților și funcționarilor a prezentat și Ministerului de Domenii planurile de parcelare și înfrumusețare a cartierului „Oituz” și-l va depune și în Consiliul comunei. Să sperăm că până în toamnă, vor fi terminate tabelele și orice alte formalități, ca înainte de gerul iernii, să se distribuie loturile de case, iar până la primăvară să se termine tabelul orășenilor care intră în prevederile legii de împroprietărire la cultură în restul moșiei, tabele de pe care – prin spunerea adevărului – să se înlăture de adevărații îndreptățiți, toți cei ce umblă pe căi lăturalnice să ia pământ.

Am mulțumit domnului M. Văgăunescu pentru interesantele d-sale comunicări, pe care le transmitem cititorilor ziarului nostru socotindu-le de o valoare pe care fiecare cetățean al orașului doritor de progresul și binele orașului său va ști să le aprecieze, stând de veghe ca legalitatea să se respecte și ca acest scump pământ „domnesc” să nu ajungă decât în mâna acelora care au dreptul de a-l stăpâni.

Reporter. 

Proiectul pentru amenajarea noului cartier al eroilor „Oituz” pe locul țarinii strămoșești a urbei.

La 22 martie 1935 au fost depuse două petiții, una de un grup de 114 persoane și o alta de către locuitorii de pe strada General Averescu. Prima petiție stipula că:

„ Subsemnații, cetățeni ai acestui municipiu, cu onoare vă rugăm a dispune amenajarea unui parc pe terenul dintre Spitalul „Pavel și Ana Cristea”, calea ferată și stadion. Grădina din centru fiind prea mică, iar parcul „Gherăeşti” fiind prea departe iar pe locurile grădinilor particulare construindu-se locuințe, se simte lipsa unui parc central. Amenajarea ar putea ăncepe odată cu Serbarea sădirii pomilor. Nădăjduim că cererea noastră să găsească o rezolvare favorabilă, pentru sănătatea cetățenilor acestui municipiu. Cu cea mai distinsă stimă:...”

 

pag.2 - semnături

pag.3 - semnături

Cea de a doua petiție făcea apel la aprobarea unei șosele durabile care să unească calea Bacău-Focșani din colțul de nord al spitalului cu stația CFR, descongestionând în acest fel circulația intensă de pe străzile General Averescu și I.S:Sturza.

Ca răspuns, la data de 5 iulie 1935, șeful Serviciului tehnic al primăriei prezintă un referat favorabil amenajării parcului și străzii conform planului. În argumentarea propunerii de aprobare a petițiilor, șeful serviciului menționa că: „Grădina publică ce se află în orașul Bacău putem zice că e o berărie cu grădină dar nicidecum pentru recreiarea și împrospătarea sănătăţii orașului; trebuie gândit în primul rând că un funcţionar sau chiar un locuitor muncitor, după ce îşi varsă sudoarea timp de 10 ore, voeşte şi el a se recreia cel puţin câteva ore sub un arbore sau chiar o pajiște frumoasă, pe care în orașul Bacău nu o are,dar în parcul nou Eminescu o va găsi.”

Consiliul comunal al municipiului Bacău, întrunit la data de 10 iulie 1935 a analizat petițiile și referatul seviciului tehnic. Preluând motivațiile petiționarilor privind necesitatea amenajării parcului, membrii consiliului au constatat că „în ce privește locul viran dintre spital și linia CFR, nu i s-ar putea da o mai bună utilizare în aceste vremuri de criză” și „deși locul este destinat pentru împroprietărirea cu loturi de case, aceasta nu se poare realiza decât cu mari cheltuieli pentru executarea de lucrări edilitare, absolut necesare pentru crearea unui cartier de locuințe, deoarece situația financiară a Comunei nu-i permite a mai deplasa fonduri în asemenea lucrări.”

Consilierul comunal av. Mihail Văgăunescu, , președinte al Societății invalizilor de război și al demobilizaților din județul Bacău, surprins de propunerea care demola toată munca sa de până atunci și spulbera visul sutelor de foști luptători în război s-a opus cu vehemență schimbării destinației terenului în cauză. În intervenția sa, consilierul a reamintit colegilor de consiliu că „acest teren a fost destinat pentru împroprietărire, cu deciziuni comunale și pentru atribuirea celor îndreptățiți, există planuri, studii, care nu pot fi abandonate și este nedrept ca să se lipsească îndreptățiții de bunuri ce au fost recunoscute prin lege, care a fost aplicată aproape în toate orașele, nu crede că se poate transforma dându-se o altă destinație unui teren hotărât pentru loturi de case foștilor luptători demobilizați, văduve cu orfani, etc.”

Singura promisiune din partea primarului, obținută în urma intervenției consilierului M. Văgăunescu a fost că, „deși actualmente se pune chestiunea pentru asanarea terenului sus-arătat, pe o perioadă de 5-10 ani, în viitor, când mijloacele financiare vor permite va fi o rezervă pentru extinderea municipiului fără nicio dificultate.” Cu un singur vot împotrivă, firește cel al eroului invalid M. Văgăunescu, propunerea de schimbare a destinației utilitare a terenului expropriat în anul 1923 a fost aprobată și consemnată în Decizia nr.11/10.07.1935 a Consiliului comunal. Era astfel aprobată „crearea unui parc de agrement pe terenul proprietatea Primăriei, în partea de vest a municipiului Bacău, cuprins între CFR, drumul către Sărata și liziera orașului, în conformitate cu planulde situație întocmit de Serviciul tehnic comunal, pe care s-au trasat arterele principale de circulație, prin cinci puncte. Consiliul comunal revine și suspendă deciziile comunale anterioare în ce privește destinația acelui teren. Consiliul autorizează pe dl.Primar de a întocmi planuri de detaliu, studiate de specialiști și arhitecți peisagiști, pentru a se da indicațiuni asupra restului de artere de circulație și asupra aranjamentului plantațiilor și esențelor potrivite.”

În mod firesc și îndreptățit, consilierul M.Văgăunescu, ca reprezentant al asociației demobilizaților, a deschis proces pentru contestarea deciziei.

În timp ce procesul se derula în tribunal, decizia era pusă în aplicare de către funcționarii Primăriei.   

sursa imagine: Arhivele Naționale DJ Bacău, fond Prmăria Bacău, d65/1935

Este tocmit arhitectul peisagist Pinard pentru întocmirea proiectului de amenajare a terenului destinat parcului. Serviciul tehnic și arhitectul orașului, cunoscutul și apreciatul arh.George Sterian, au întocmit un referat cu numeroase obiecțiuni și amendamente. Între acestea, demne de reținut observațiile că „nu s-a ținut cont de terenul ocupat de pavilioanele „Casei Muncii CFR” și s-a dat prea mare dezvoltare terenului de sport în afară de stadionul care are o suprafață de 45.000 mp (?!? n.a.). De asemenea, s-au prevăzut locuri de joc pentru copii, care, după părerea noastră, nu ar avea rostul decît într-o grădină din centrul orașului.” Referenții au sugerat ca parcul să nu fie amenajat ca „o grădină de flori decorative”, întreținerea, în acest caz, fiind foarte costisitoare. Specialistul silvic contactat a întocmit planul plantației de arbori și arbuști și, ca urmare, necesarul de aprovizionat. În referatul său, inginerul silvic a sugerat: „Față de timpul critic trebuie bine gândit că acest parc se poate face foarte ieftin dacă persoanele interesate în această chestiune vor voi să dea sprijinul necesar pentru a se executa această lucrare care este necesară orașului Bacău. Plantarea acestui parc se poate face foarte ușor cu intervenția domnului Ministru Cancicov de a se da din pepinierile Statului CAPS și pădure puieții suficienți care nu costă decât transportul, scosul și plantatul, manopera de lucru la suma de 75.000 lei. Puieții necesari la această plantație se pot aduce din ocoalele silvice Traian, Fântânele, Valea-Rea, mânâstirea Cașin și Regina Elisabeta.”

Inginerul a documentat și soluțiile tehnice pentru realizarea ieftină a două bazine cu apă și pentru împrejmuirea cu gard de scânduri. Soluția de confecționare a gardului de scânduri se baza pe faptul că „materialul acesta, cu intervenția domnului Primar către domnul Ministru Mircea Cancicov se poate da din pădurile statului în mod gratuit și scândurile de la fabricile statului, cheltuielile revenind la jumătate de preț din costul total.”

Primăria a solicitat ajutor, doar pentru livrarea puieților, băcăuanului Mircea Cancicov, în acea vreme Subsecretar de stat la Ministerul Agriculturii și Domeniilor, apoi Ministru de finanțe. A fost transmisă urătoarea cerere:

„Domnule Ministru, intenționăm a crea un parc al orașului Bacău pe o suprafață de cca. 18 ha. Vărugăm să binevoiți a ne aproba în mod gratuit, din pepinierile Direcției Regimului Silvic (Turda) și ale CAPS-ului următoarele cantități și esențe de puieți conform tabloului de pe contra-pagină. Această lucrare urmează a se executa sub conducerea unui specialist (inginer silviv) de la Regimul Silvic, care veți binevoi a-l recomanda dumneavostră.”

 Ca urmare a dispoziției lui M. Cancicov, Pepiniera din Turda a livrat câteva zeci de mii de puieți de arbori și arbuști.

Între timp, procesul se derula. Pentru a argumenta faptul că cetățenii orașului insistau la Primărie să fie executate lucrările la parc, secretariatul înregistrează o nouă petiție a cetățenilor la data de 21 aprilie 1936. Argumentele cetățenilor din noul grup petițional sunt pragmatice: „Subsemnații cetățeni din municipiul Bacău, cu cel mai profund respect venim înaintea dvs. cu următoarea propunere, nădăjduind că ea nu va rămâne fără efect, cunoscând munca, activitatea și dorința Dvs. de a înfrumuseța orașul, aducându-l la înălțimea orașelor mari din țară.

Municipiul Bc, este lipsit actualmente de o grădină vastă, de cel puțin 30-40 ha., în care să fie amenajat mun lac, pentru plimbarea cu bărcile, iar iarna să fie transformat într-un mare patinoar pentru tineret. O asemenea grădină amenajată cu pomi, alei, bufet, etc., ar face o mare cinste orașului și totodată ar fi un singur loc prielnic pentru distracție de vară și iarnă, lucru ce lipsește municipiului.

Grădina publică care se află în centrul orașului poate rămâne numai ca un parc de estetică și transformat într-un rond care să înceapă din Calea Oituz și până în Bulevardul Carol.

Locul cel mai nimerit pentru înfăptuirea parcului de care vorbim ar fi între oraș, spitalul județean și CFR, desființîndu-se poligonul de sporturile actuale care poate fi mutat între cimitirul Eroilor și cimitirul Evreiesc fiind destul de bun pentru sporturi și destul de încăpător.

Tot pentru estetica orașului și pentru accesul parcului propus, rugăm înființarea unui bulevard de 30-40 m lățime, paralel cu calea Ferdinand până în fața fabricii de hârtie Letea, planta cu plopi piramidali pe ambele părți.”

A doua cerere depusă în ziua de 21 aprilie 1936

Curtea Locală Administrativă, secția S.II din Iași a judecat în ședința publică din data de 26 noiembrie 1936 acțiunea în anulare introdusă de către M. Văgăunescu, avocat din orașul Bacău, personal ca, consilier de drept în Consiliul Comunal Bacău și ca mandatar al foștilor luptători, cu drept la împroprietărire cu loturi de casă în municipiul Bacău, cu petiția înregistrată la nr.945/1935, contra încheierii Consiliului Municipal Bacău, luată prin procesul verbal nr.6, decizia nr.11 din ședința de la 10 iulie 1935.

Curtea a constatat printre altele că:

„La 16 octombrie 1923, prin pv Comisiunea specială, ad-hoc instituită de Ministerul de Agricultură și Domenii, prin decizia nr.19.908/1923 studiind necesitățile extinderii razei orașului Bacău, cu terenurile necesare dezvoltării culturale și economice a acestui oraș cum și pentru satisfacerea cererilor celor îndreptățiți la împroprietărire cu loturi de casă, își dă părerea a se rezerva Primăriei Bacău din terenul fostă proprietate acestui oraș ce a fost expropiat conform hotărârii Comitetului agrar 6 porțiuni de teren anume specificate în zisul pv în suprafață totală de 226 ha. și 54 arii. Între aceste 6 porțiuni, cea de la nr.1 și de la nr.6 sunt indicate pentru împroprietărirea demobilizaților și a unui parc de agrement ce sunt puse în discuție prin acțiunea sus-numitului. Ministerul de Agricultură și Domenii, Casa Centrală a Împroprietăririi, cu ordinul nr.29.800 din 1 dec 1923 către Consiliul Agricol Bacău, face cunoscut că pe baza zisului p.v. al Comisiunei Speciale a aprobat să scoată de la lucrările de parcelare și împroprietărire suprafața de 226 ha.”...

„În urma acestora, Primăria a luat în primire terenul retrocedat de Stat și a îndeplinit formalitățile pentru parcelarea acestor terenuri și loturi și a întocmit tabelele de cei îndreptățiți la împroprietărire pe aceste loturi, stabilind și prețul pe mp. Pentru fiecare din categoriile de loturi.

Consiliul municipal Bacău prin pv nr.6, Decizia nr.11 din ședința de la 10 iulie 1935, revine și suspendă deciziile anterioare ale aceluiași Consiliu în ce privește destinația terenului situat pe teritoriul orașului Bacău, cuprins între CFR, drumul la Sărata și liziera orașului și dispune ca pe acest teren să se creeze un parc de agrement. Primăria Bacău comunică că pe terenul în cauză ce a fost destinat pentru împroprietărire cu loturi de casă nu s-a atribuit niciun lot celor îndreptățiți și prin consecință nu s-a încheiat niciun act de vânzare și nu s-a pus în posesiune nicio persoană.”

După deliberări, în numele legii, judecătorul a decis:

„Respinge ca nefondată acțiunea introdusă de către M.Văgăunescu, avocat din orașul Bacău, cu petiția înreg.la nr.945/1935, în contra încheierii Consiliului Municipal Bacău, luată prin procesul verbal nr.6, decizia nr.11 din ședința de la 10 iulie 1935, prin care Consiliul revine și suspendă deciziile anterioare ale aceluiași Consiliu, în ceea ce privește destinația terenului din partea de vest a orașului, cuprins între CFR, drumul Sărata și liziera orașului și a dispus ca pe acest teren să se amenajeze un parc de agrement.”...

Având la bază această hotărâre judecătorească, demersurile întreprinse de Primărie au avut ca rezultat emiterea Decretului Regal din 9 mai 1938 care a consfințit înființarea parcului.

Cu prețul destrămării visului împroprietării promise de Regele lor eroilor Războiului de Întregire a Neamului, băcăuanii au obținut un loc, izvor de sănătate, pe care și-au propus să-l transmită generațiilor viitoare.

În aproape o sută de ani scurși de atunci, parcul a suferit permanente modificări. S-a schimbat de cinci ori numele, s-a micșorat permanent suprafața în favoarea unui cartier de blocuri sau a unor clădiri cu diverse destinații, s-a modificat structura arboricolă. Suntem acum peste 180.000 de concitadini și marea majoritate dintre noi privim cu indiferență la soarta incertă a acestui parc. Apar noi împrejmuiri care reduc suprafața verde, se distrug sau chiar dispar opere de artă, se răresc haotic arborii seculari, aleile devin piste pentru bicicliști și, pare-se, actualii „cetățeni de frunte” ai urbei au îngenunchiat. A venit timpul ca generația actuală, amintindu-și de ziua de naștere a parcului, să-i asigure și supraviețuirea!

Notă:

Imaginile și extrasele citate fac parte din dosarul 65/1935 fondul Primăria Bacău, aflat la Arhivele Naționale DJ Bacău. Mulțumesc personalului acestor arhive pentru amabilitate!